Perioada stresului

E atâââât de ”plăcut” să privești cum persoana de lîngă tine, după cîteva ore bune de vizionat filme, doarme atît de dulce. E atît de ”plăcut” să știi că persoana dată la moment deja visează floricele, buburuze și răsăritul sau apusul soarelui, iar eu stau învățând..învăț stînd...stau învățînd.. și continuînd în același tempou, exact ca noaptea trecută, pînă dimineața, visînd cu ochii deschiși testări, proiecte, teza de an și la general întreaga sesiune, dar desigur că făcînd și unele mici pauze, am de gînd să mă visez pe malul Oceanului Atlantic sau în cel mai rău caz, la o fîntînă din mijlocul unei păduri (știu eu de ce).
Deci da, ”ador” persoanele care privesc viu-colorat la ziua de mîine; care lasă toate grijile și nevoile deoparte și merg cu gîndul împăcat la ”nenea somn” fără nicio remușcare. 

Prietenii, de fapt, nu-ți sunt prieteni!

Vreau să cred că toate felicitările și urările de bine au fost din suflet. Știu, mulți sunt din cei care și-ai întors așa-zisa datorie (dacă i-am felicitat eu, mă felicită și ei pe mine). Mi-am dat seama că ”mai prieteni” sunt cei cu care niciodată n-am vorbit, care nu așteaptă nimic în schimb.. pe cînd așa-zișii prieteni (sau cel puțin așa-i consideram eu) nici măcar nu și-au amintit de exstența mea. A, nu..sorry.. ei de fapt își aduc aminte de existența mea doar atunci cînd au nevoie de ceva. Trist, dar totuși nu mă supăr, ci din contra, chiar le ”mulțumesc”. Nu e vorba că tare m-ar fi deranjat chestia asta, pentru că nu prea îs adeptă eu a ritualului acesta ”la mulți ani”, considerînd uneori că e vorba doar de fățărnicie(probabil); dar totuși.... Și da, le mulțumesc din suflet celor care niciodată n-au uitat de mine, cu atît mai mult n-au uitat de mine ieri. Le mulțumesc celora care niciodată nu m-aș fi așteptat că mă vor felicita(cei mai mulți au fost din categoria asta). 
P.S. concluzia de ieri: Prietenii, de fapt, nu-ți sunt prieteni!! (și aici mă refer doar la unii din ei)

Încep a urî cifrele 2 și 1 (21)

Da. Cred că încep a urî data de 5 noiembrie.
Dacă pînă anul trecut ziua mea de naștere era sărbătoarea mea preferată, acum o o urăsc așa cum urăsc și lumea asta plină de Simulium columbaczensis. 
Pînă a împlini 20 de ani, data de 5 noiembrie a fost întotdeauna una din zilele cele mai frumoase și cele mai fericite din viața mea. Nu a fost un an în care să mă simt ”a nimănui”, mereu s-au găsit persoane care să-mi aducă zîmbetul pe față în această zi minunată; am prieteni, familie, care niciodată nu uitau( nu uită) că aceasta e una din zile în care pot să-mi spună cele mai dulci cuvinte. Deși știu, de obicei, procentajul fățărnicei crește brusc în această zi, știu că mulți spun cele mai plăcute cuvine, însă nu din suflet, ci din obligație cel mai probabil (eii, dă mă rog, ea m-a felicitat de ziua mea, deci tre s-o felicit și eu)....da, asta eu numesc ”fățărnicie”. Totuși, mereu am fost încîntată să primesc felicitări din partea celor dragi sufletului, însă și mai plăcut a fost să primesc cuvinte de dulce din partea celor care niciodată poate nu m-aș fi așteptat să primesc vreo felicitare.
Dar să revin....din maaaare nefericire, mai sunt doar 5 zile pînă la ziua cea mai oribilă- my birthday- ahaa, pe dracu  De 2 luni mă gîndesc la ziua asta, uneori încep a plînge când mă gîndesc că ajung la 21 de ani, dar încă n-am reușit să fac atîîîîtea lucruri care ar fi fost de dorit să le fac pînă acum. Regret că mi-am pierdut timpul pe lucruri mărunte,că nu am oferit mare importanță lucrurilor cu adevărat utile din viața mea.
Nu știu care virstă e cu adevărat frumoasă, însă sunt sigură că 21 de ani e vîrsta tuturor neplăcerilor.Așa și 22..23...24...25..ș.a.m.d.
(Probabil) viața e frumoasă doar pînă la 20 de ani. La 21, însă, începe viața de-a sfecla. Problemele și nervii ocupă locul de frunte în această perioadă...I-aș băga o furculiță-n ochi celui care a zis că tot binele abia începe.... (daa,nu zic, a început, doar că nu din latura care aș mai fi vrut eu).
Niciodată nu am crezut că voi ajunge în momentul cînd voi spune ”nu, nu aștept această ”mare” zi..vreau să mă culc marți (4 noiembrie) și să mă trezesc joi (6 noiembrie)”.
Încă nu realizez că ia sfîrșit o etapă a vieții, începînd una nouă, cea a marilor disperări și probleme, o etapă în care am de mă gîndit mult mai serios și profund la viitor. 

Plimbare in ultima noapte de vara.

Ora 1. Sunt acasă. Aşa după cum am promis, venit-am eu pe jos din centru pînă acasă. Singură, cu căştile-n urechi, calmă, cu sute/mii de "taracani" de toate culorile în mintea mea, am mers pînă pe la Circ.Aici mă întîlnesc cu o doamnă în vîrstă, văd că ceva vrea să-mi spună, deci pun pauză la paşi, dar si la muzică..mă întreabă ea "eu merg cu Iisus şi mă duc la el acum, dar tu cu cine mergi?". Mă uit prin părţi, nu e nimeni. Ea din nou: "Nu privi în jur, tu tot cu Iisus mergi". Las'că-s nebună eu, dar chiar nu vedeam nici-un Iisus in preajmă. Eu mergeam în drumul mea, iar ea, Eudochia, aşa a spus că se numeşte, mergea în rînd cu mine. Da, ea tot spre Poşta Veche mergea. Eu mai mult tăceam, iar ea timp de vreo 30 minute mi-a povestit aproape toată viaţa ei. Cică cândva a fost actriţă de cinema, am crezut-o din simplu motiv că mi-a povestit întreg romanul "Ion" şi "Chiriţa in provincie", plus la toate se vedea că e o doamnă "cu carte". Se plîngea ea că aproape nimeni n-a fost la filmul unui regizor român de azi, de la Odeon, pe când pe vremea ei, sala era plină. Imi mai spunea ea că într-o seară s-a întîlnit cu un tînăr, iar acela i-a propus să o conducă pîn' acasă, ea acceptase. Cică lui îi era "scuch'no". Povestea ea aşa mîndră despre dînsu. Ajunşi la scară tînărul i-a spus că vrea să bea, ea refuzînd să-i dea de băut. După asta, se gîndea ea că poate totuşi acum ar fi avut iubit, pentru că toate prietenele ei au iubiţi  wtf? la 70 de ani iubit?! tînăr?!  offf, am rabdat-o pînă acasă, dar numai cîte nu mi-a spus ea..şi despre flori, motani, greieri,şi despre fşior'so, nepoată şi despre toţi cei 3 bărbaţi din viaţa ei. Ooofff, eu tăceam. Într-un final, am ajuns acasă. Am reuşit totul după plan, ba chiar şi la show-ul cela cu focuri am asistat, deşi nu era inclus in lista de planuri.  Unica ce pot spune..oraşul e foarte frumos noaptea fără de oameni (erau,dar puţini). Minunat e să te plimbi singură noaptea. Timp în care te gîndeşti la "de ce oare atunci când zâmbesc unui necunoscut, el se uită straniu la mine, considerîndu-mă o nebună?!". Mergînd mai mult pe jos, afli în ce ţară de cct trăieşti.Timp de cîteva ore, cît a durat mica mea excursie, am dat de oameni care şi mai de care. Astfel am ajuns la o concluzie: Nobody cares about you! Punct. Sunt acasă. Continui să respir aerul ultimei nopţi ale acestei veri.

Azi.

Azi simt nevoia să fiu singură.Azi nu scriu/nu răspund nimănui.Azi simt nevoia să merg singură pe drum, ascultînd muzică.Azi vreau să văd cum apune soarele(răsăritul mereu îl văd).Azi am decis să merg pe jos de la Valea Morilor pînă la Poşta Veche. Voi reuşi, că doar Nu e prima oară. Azi nu vreau să ascult şi să văd pe nimeni.Şi nu, nu e depresie, da din contra, sunt fericită, azi am primit cele mai bune noutăţi din ultimile săptămâni.Probabil saptamina viitoare voi fi si mai fericita. 

E doar o stare. Azi vreau să fiu singură!

Noua generatie...

Atît de plictiseală, cît și de oboseală am decis eu să ies pînă afară. Copilașii ăștia micuți din mahala m-au strigat să le dau niște mere, erau 5, le-am dat la toți cîte 2 mere. Fericiți și cu mere în mînă  pleacă din ograda mea, dar totodată ies și eu împreună cu ei. Stau eu așa mai într-o parte, că dă mă rog, nu am vrut să le încurc, pur și simplu îi priveam. La un moment dat, o fetiță de vreo 5 ani zice ”Hai să ne jucăm de-a data chiloții-n jos”. (avem să mă înnec cu măr). Alt băiețel de vreo 10 ani: ”F**** ,fa, la malîie a tăi, nu vezi că noi aici ne jucăm de-a ridicata banana-n sus?!” (m-am înnecat cu măr).Am încercat să-i educ puțin, dar cred că tot fără folos. I-am lăsat în drum jucîndu-se ”de-a data chiloții în jos”. Acum mă întreb, unde vor ajunge generația asta din anii 2000 încoa' ?! Mă țin minte pe mine, pe noi,de mici am început a ne juca în glod, nisip, știam că frunzele de nuci erau lei, cele de salcîm erau bănunți, care stringea mai multe frunze acela era cel mai bogat, dar acuma care are lcalculator acasă se consideră rege. Noi ne jucam de-a prinsa fetele și băieții, nu știu, probabil era o joacă născocită de noi la grădiniță, că tare eram fericită dacă mă prindea un băiat de care-mi plăcea, dar acuma o fată de 6 ani e fericită cînd îi dă ”like” la poză un băiat din grupă de la grădiniță. Noi știam de ”gîște, gîște, ga-ga-ga..; de împărat-împărat; știam că din cuctă puteam face fluiere;știam de cartofa fierbine, știam de joaca cu mingea ”de-a împușcata rațele”; știam de telefonul stricat; baba oarba și încă cîte și mai cîte..Atunci cînd erau zile așa mai speciale, gen duminica sau chiar sărbătoare, organizam un show de excepție ”De la 5 la 10”, desigur aveam și premii :D. Măăăăiiii, dar mă uit la copii ăștia de acum, le spui de ”maslari” (cine știe cunoaște), și ei zîmbesc așa șiret spunînd ”eiiii, să-mi bag eu mîinele în glod”. Multe aș mai avea de spus (voi continua), dar am alte treburi mai importante acum.
O generație pierdută de copii..
...Virgulă....

Băieții ăștia știu ce-i aia educație

"Scrie corect sau mori"

E greu de crezut că un om poate fi ucis pentru simple greşeli gramaticale. 
"Scrie corect sau mori" -lozinca naziştilor gramaticali.Ar trebui de trimis acest "virus" tuturor agramaţilor de pe site-urile de socializare(şi nu doar).Poate abia astfel nu vom mai avea de-aface cu toţi "cărturarii" de pe internet!

Pentru că...e mama ...

Pentru că e unica...

Pentru că e scumpă...

Pentru că e draga mea...

Pentru că e cea care veșnic îmi alină durerea cu vorbele ei dulci...

Pentru că e ființa care veșnic mă încurajează...

Pentru că e cea care veșnic îmi spune ”Azi plîngi dintr-un motiv stupid.Mîine vei rîde că ieri ai plîns”...

Pentru că e cea mai frumoasă pentru mine....

Pentru că e cea  care mi-a dat viață...

Pentru că e cea care mă iubește cu adevărat..

Pentru că e cea care mereu mă va înțelege...

Pentru că e cea care mereu îmi va da un sfat util...

Pentru că e cea care niciodată nu mă va trăda...

Pentru că e cea care îmi vrea doar binele..

Pentru că e cea mai frumoasă ființă de pe pămînt pentru mine...

Pentru că azi  a împlinit frumoasa vîrstă de 38 de ani...

Pentru că....în pofida oricărui fapt, ea pentru mine va rămîne veșnic tînără și frumoasă...

Pentru că e Ea...

Pentru că e mama mea...

....iubita mea...

....scumpa mea...

...adorata mea...

....sensul vieții mele...

Pentru că o iubesc enorm...

La mulți ani fericiți,mami !! 

  Îți doresc tot binele din lume,sănătate și multă putere de caracter.Te mai rog să mă ierți pentru toate neplăcerile care ți le-am provocat....

*Nu că nu m-aș pricepe la spuse frumoase, dar cele mai frumoase cuvinte sunt cele spuse în față,privind-o în ochi!!Am preferat astfel să procedez..să o privesc în ochi și să-i mulțumesc pentru absolut tot.

Te cuprind strîns,strîns(atît virtual cît și real)

Te iubesc!!

Nostalgie

    Nostalgie. Acum 1 an am avut ultimul "ultim' sunet"! Minunată zi, au fost atât lacrimi de fericire, cât şi de tristeţe. Cît timp eram la liceu, îmi doream mai repede să plec, să încep o viaţă nouă, poate şi mai bună, neştiind că greutăţile abia încep. Tocmai la ultimul sunet 2013, am dedus faptul că realitatea e cu totul alta. Cu 1 an în urmă am avut ocazia să mai fim cu toţii o familie, unde profesorii erau părinţii, noi, adică absolvenţii-copiii cei mai mari, iar restul-fraţii noştri mai mici. Sincer, aş vrea să mai trăiesc încă odată acele clipe...
     Ultimul sunet era una din cele mai importante sărbători pentru un elev, motiv de bucurie că într-un sfîrşit s-a mai finalizat un an de liceu, că în sfîrşit am primit mult-aşteptata diplomă de eminenţă (probabil asta era cea mai mare fericire). Dar astăzi, offf da, astăzi...am avut examen, deci nici-un motiv de "sărit în sus", dar de dimineaţa văzînd copilaşii ăştia mici cu buchete de flori mai mare decât ei, mi-a apărut dorul în suflet, mi-am dorit să mă întorc în trecut, m-am revăzut pe mine la ultimul sunet. 
      Astăzi, scriind examenul la psihologie,la un moment dat a început a ploua şi..lăsînd pentru cîteva secunde la o parte examenul, mă gîndeam în sinea mea "uite, plouă a noroc pentru absolvenţii acestui an". Dar ce sa mai spun de noi, cei din an!! Sigur că vremea a ţinut cu noi, avînd parte de o zi cu soare destul de frumoasă..hmm, dar totuşi apare o întrebare retorică "De ce a plouat ca și cu găleată după eveniment, exact atunci când am plecat "mai departe de ochii lumii" pentru a sărbatori "simbolic" despărţirea?!" ..hh. .oare o fi fost tot ploaia a noroc?!  
     Şi da, sunt sigură că nimeni din foştii colegi nu vor uita acea zi in care a plouat cu laude şi succese , dar şi a doua parte a zilei, in care a plouat la propriu, bucurîndu-ne cu toţii de glodul ce-l tîrîiam din urma noastră prin iarba plină de "lacrimi ale absolvenţiilor". Nimeni din colegi nu cred că vor fi în stare să uite cum alergam ca niște copii pe șesul plin de apă, acoperindu-ne cu pătura ca să nu ne ude ploaia, n-o să uite acea frică de tunete și fulgere din acea zi. Aşa ceva nu se uită niciodată...şi în genere, anii de liceu nu se uită niciodată!!!

Care BAC?! Care frică?!....

  Îmi amintesc cu melancolie de anii de liceu, îmi amintesc de ultimile clipe petrecute împreună cu colegii, profesorii.,,.ehh ce vremuri mai erau .Parcă mai ieri îmi pregăteam ”fițuici” pentru examenele de BAC (știind că oricum n-o să putem copia).De fapt, da, nici n-am copiat,iar cei care au încercat să copieze au fost aspru  pedepsiți.Și cînd mă gîndesc la absolvenții 2014, offf...mă iau fiorii și-mi zic că bine încă că a fost cum a fost în 2013.Nu zic,și la noi au fost mii de emoții și stresuri peste stresuri,au fost momente chiar și cînd plîngeam cînd mă uitam că nu reușesc cu pregătirile,cînd mă gîndeam la ce mă așteaptă acolo la ”închisoare” , cînd mă gîndeam la rezultatele ce aveau să fie afișate peste cîteva zile de după ultimul examen...Chiar și spre drum la primul examen,care era la română am plîns..pe bune chiar am plîns(și nu eram unica care plîngea),fiind primul examen de BAC, nu știam ce mă așteaptă.Parcă acum îmi amintesc cum am intrat în sală tremurînd de frică,nu de frică că nu voi știe ce să scriu, dar de frică să nu să se aproprie de mine vreun gîndac de bucătărie și să-mi spună că-s liberă și să-mi mai încerc norocul la anul(din nuștiu ce motiv..poate și pentru că m-am aplecat jos după pixul pe care-l scăpase din mînă,sau nu mai știu eu ce avea să li se pară unor gîndaci sau bla bla blah).Apoi, cînd am primit testul în fața mea, mi-am zis în gînd ”eu pot,voi reuși”. În unele momente chiar și zîmbeam, din simplu motiv că îmi părea prea ușor vreun item,chiar prea ușor în comparație cu ce făceam noi la lecții.Astfel pot spune și de exam de Bac la istorie - mult prea ușor! După primul examen am ieșit cu inima împăcată,iar sufletul îmi radia de fericire că am scăpat cu brio de un examen,eram bucuroasă că am scris absolut totul ce se cerea, că am umplut toate spațiile libere,astfel fiind convinsă că voi lua o notă destul de bună(după cum și-a fost). În prima zi( 8 iunie 2013) toți își făceau griji pentru noi,atît părinții,profesorii,cît și prietenii. La al 2-lea,al 3-lea și al 4-lea examen a fost mult mai ușor,deja cunoscînd lumea de pe acolo,atmosfera deja era alta,totul părea mai simplu,nu era aceași teamă de la început.Am trecut prin momente tensionate,emoții mari,dar într-un final am reușit și sunt foarte mulțumită de rezultatele obținute.Persomal, nu am fost într-atăît de speriată de camerele video,ci de panica care a fost creată în jurul meu. La un moment dat,chiar am și salutat ”scumpele” noastre ”prietene”, adică camerele de supraveghere :D aveam timp și de glume pe atunci.... Așa ceva nu se uităși dacă sincer, aș mai dori să mai trec înc-odată prin aceiași experiență, au fost clipe pe cît de stresante,pe atît de interesante.

   P.S. Celora care au de susținut BAC-ul anul ăsta,le urez mult succes!!Totul va fi bine!Principalul să fiți siguri de forțele proprii, să aveți încredere în cunoștințele pe care le posedați și desigur să treceți cu brio și peste aceste examene.Desigur,dacă timp de 12 ani n-ați umblat la școală doar pentru a pierde timpul,ci pentru a învăța,o să știți ce să scrieți,macăr cît de cît,dar oricum...!!Vă sfătui (așa cum ne sfătuiau și pe noi anul trecut) să NU încercați să copiați!!Mai bine scrieți cît știți și ce știți (poți să scrii și cele mai mai tîmpenii,numai să nu dai lucrarea cu spații goale,astfel ne sfătuia pe noi cineva :D), decît să-ți fie anulate toate examenele de Bac!Dacă la noi era foarte strict(să zicem așa noi am fost aspru pedepsiți,căci noi am fost primii care am făcut cunoștință cu ”pușcăria”), păi la voi va fi și mai stric,sunt sigură la fel cum și voi sunteți siguri de acest fapt.Nu trebuie să existe nici-o teamă,acuma m-am convins și eu,în zadar toată frica aceea aiurea,pentru că în viață urmează examene și mai dure.Examenul de Bac, examenul maturității, e doar un început a începuturilor,iar celora care le plac schimbările n-ar trebui să le fie absolut deloc frică de nimeni ți nimic,nici macar de BAC,nici de ”supraveghetorii mecanici”!Dacă sincer să spun, camerele de luat vederi nu au fost o piedică pentru a-mi demonstra capacitățile,deși inițial credeam contrariul,deci cred că nici pentru voi nu va fi o mare piedică, ele sunt doar niște obiecte care veghează lucrul,atîta tot.Demonstrați că promoția 2014 poate fi mai bună decît promoția 2013.Multă baftă tuturor absolvenților...și vă aștept pe noi trepte, cele ale universităților din țară!! :)

ce e pentru tine fericirea?si crezi ca esti fericit(a)?!

Fericirea la mine se manifesta in diverse moduri ...
spre exemplu, fericirea pentru mine e acel sunet/mesaj de buna dimineata si noapte buna de la persoana draga.Fericirea pentru mine e acea mica raza de soare care se zareste dimineata de printre norii fumurii de iarna,razbatind prin geamul camerei mele si astfel aducindu-mi zimbetul pe fata .Fericirea mai e atunci cind cineva imi curata clemantinele de coaja sau imi face un ceai dimineata(asta desigur ca doar Marina poate sa faca :D).Fericirea pentru mine e acea plimbare pe timpul noptii(da,anume noaptea,acea liniste a noptii ma face sa ma simt fericita) , avind linga mine acea persoana draga sufletului meu (nestiind daca mai am suflet,in fine..da nu-i pe asta).Fericirea pentru mine e atunci cind singura imi fac banul meu,sau cind singura platesc din banii cistigati de mine.Dar cea mai mare fericire e atunci cind mai trece inca o pereche de latină :D In fine , fericirea se afla in lucrurile simple,chiar si in cele mai oribile lucruri, doar ca asa cum altii n-o vad,asa nici eu n-o observ!! Deci,neluiind in consideratie acel factum al fericirii ce tine de univer si bla bla bla, ma consider fericita, caci am pentru cine fi fericita..daca nu pentru mine,atunci pentru cei din jurul meu (care s-au saturat deja sa ma vada mereu ca pe cea mai ”apriga” fiinta adepta a pesimismului..desi lamurit-am eu lor ca nu sunt pesimista,ci doar vad ”frumoasa” realitate din jur)..