Ultimul sunet era una din cele mai importante sărbători pentru un elev, motiv de bucurie că într-un sfîrşit s-a mai finalizat un an de liceu, că în sfîrşit am primit mult-aşteptata diplomă de eminenţă (probabil asta era cea mai mare fericire). Dar astăzi, offf da, astăzi...am avut examen, deci nici-un motiv de "sărit în sus", dar de dimineaţa văzînd copilaşii ăştia mici cu buchete de flori mai mare decât ei, mi-a apărut dorul în suflet, mi-am dorit să mă întorc în trecut, m-am revăzut pe mine la ultimul sunet.
Astăzi, scriind examenul la psihologie,la un moment dat a început a ploua şi..lăsînd pentru cîteva secunde la o parte examenul, mă gîndeam în sinea mea "uite, plouă a noroc pentru absolvenţii acestui an". Dar ce sa mai spun de noi, cei din an!! Sigur că vremea a ţinut cu noi, avînd parte de o zi cu soare destul de frumoasă..hmm, dar totuşi apare o întrebare retorică "De ce a plouat ca și cu găleată după eveniment, exact atunci când am plecat "mai departe de ochii lumii" pentru a sărbatori "simbolic" despărţirea?!" ..hh. .oare o fi fost tot ploaia a noroc?!
Şi da, sunt sigură că nimeni din foştii colegi nu vor uita acea zi in care a plouat cu laude şi succese , dar şi a doua parte a zilei, in care a plouat la propriu, bucurîndu-ne cu toţii de glodul ce-l tîrîiam din urma noastră prin iarba plină de "lacrimi ale absolvenţiilor". Nimeni din colegi nu cred că vor fi în stare să uite cum alergam ca niște copii pe șesul plin de apă, acoperindu-ne cu pătura ca să nu ne ude ploaia, n-o să uite acea frică de tunete și fulgere din acea zi. Aşa ceva nu se uită niciodată...şi în genere, anii de liceu nu se uită niciodată!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu