Tăcerea și orgoliul...

Astăzi vreau să vorbesc despre tăcere. Nimic nu îndepărtează oamenii mai mult decât lipsa de comunicare şi, cu toate acestea, din orgoliu de cele mai multe ori alegem să tăcem. La începutul unei relaţii, de exemplu, vorbiţi în fiecare zi, vă înţelegeţi de minune, vă sfârşiţi propoziţiile unul altuia, iar apoi vine momentul în care niciunul dintre voi nu mai spune nimic. De cele mai multe ori asta se întâmplă fără motiv… sau motivul este că începeţi să vă implicaţi şi vă este amândurora teamă de asta. Tu aştepţi să te caute el, el aşteaptă să-l cauţi tu. Atunci când nu prea îţi pasă de cineva e mult mai uşor să laşi de la tine, să-l cauţi tu pe celălalt şi să începi o conversaţie, să fii tu înseţi. Dar în mod paradoxal, atunci când îţi pasă de o persoană şi te învârti ca un leu în cuşcă pentru că arzi de nerăbdare să vorbeşti cu el/ea, preferi să taci. Vrei să facă celălalt primul pas, să vezi că-i pasă…şi mai ales să nu arăţi cât de mult îţi pasă ţie. Simţi că dacă laşi de la tine ai părea mai slab şi i-ai permite să te domine, ai rămâne gol în faţa lui şi s-ar uita nestingherit în sufletul tău, în timpul ce el e îmbrăcat până în gât. Aşa că preferi să nu spui nimic, dar să îi verifici în schimb profilul de Fb,Odn .. , să te uiţi la telefon din 5 în 5 minute şi să faci toate lucrurile pe dos pentru că gândul e în altă parte. Nu poţi să te concentrezi la nimic, eşti irascibil şi nu ştii de ce. Apropo, e dovedit ştiinţific (:D) că atunci când eşti supărat “fără motiv”, de cele mai multe ori ţi-e dor de cineva. Aşa că lasă orgoliul şi sună!
 Nu înţeleg de ce noi, oamenii, avem tendinţa de a face lucrurile atât de complicate. Aş vrea să cunosc pe cineva care să vină la mine să să-mi spună: “Bună! Mă numesc X, îmi place ciocolata, culoarea albastru şi mă gândesc la tine în fiecare zi.” Ar fi mult mai simplu dacă nu ne-ar mai fi teamă să nu fim respinşi şi ne-am permite să riscăm. Până la urmă ce riscăm? Riscăm să fim fericiţi, că de pierdut…nu avem nimic.  Ne e teamă că o să ne fie rănit orgoliul, dar asta e nimic în comparaţie cu fericirea pe care  poate că o lăsăm să treacă pe lângă noi.