fragment
****
Dodon, Trump și politica lor roșie

       Era o zi de după amiază. Soarele tocmai se ascundea după blocurile Chșinăului. Nu-mi amintesc, sau nu știu în ce zi a săptămînii, știu doar că era după amiază. După ce, împreună cu mama, am dat o datorie (:D) la o gheretă de-a lui Chirtoacă, am plecat spre casă. Țin minte că tare mai voiam să ajung mai repejor acasă. Mamă plecase la Șor la închisoare, care se afla pe vîrful dealului de la Poșta Veche, mama fiind bună la inimă de felul ei, a decis să-i ducă o sticlă de apă acestuia. Iar eu mi-am continuat drumul spre casă, întîlnindu-mă cu prietenul meu, care trecuseră pe la magazin. De data asta, avea două sacoși mari, în una mai multă carne și tort, în alta un harbuz mare. Uite că am ajuns la bloc, însă nu și la scara în care locuiesc. Ne-am oprit la scara 2 a blocului, am deschis ușa și cînd colo, chiar la intrare stă un frigider din ăsta ca de înghețată. Doar că în el nu era înghețată, ci tort, toooooort, care nu prea stătea el acătării, fiind legat cu o ață, stricînd decorul drăguț al tortului. Am constatat că tortul e al unei persoane ce stă în acest bloc și voiam ca să-l salveze din mrejele acelei ațe, așa că am decis să sunăm la toate ușile. Cînd am ridicat o scară mai sus, mi-am dat seama, că în bloc nimic nu e așa cum știam și cum era mai înainte, era ca înainte de construcție. Iată că am sunat la prima ușă, nimeni nu iese. Mai stăm noi, iar peste cîteva minute se aude o voce mult prea strașnică ca dintr-un ecou ”șini acolo?”. S-a dus inima-n călcîi. Am răbdat. Am așteptat. A ieșit o femeie, o țigancă cu cercei mari rotunzi de aur, baticul verde și o fustă largă pînă-n pămînt. Ea venea spre noi, noi mergeam ca racii înapoi. Așa o frică aveam noi de ea, se pare că am fi stricat-o din drumul vrăjitoriei. Și tot așa, ea spre noi, noi înapoi, am ajuns la scara 1 a blocului, acolo unde locuiesc. Pe afară era o dezordine totală, mașini, pietre, nisip și tot felul de hlamuri. Exact, ți-ai imaginat ograda vecinului care astă-vară își făcea iarăși reparație?! Dacă nu, iaca imaginează-ți! Așa era, teritoriu ca de reparație. Pisînică, Donald Trump și Igor Dodon au decis să evacueze toți oamenii din blocurilelor de trai, căci așa le dorește rînza, precizînd că vor o schimbare, dar nu înțeleg de ce a început tocmai de la ”Calea Orheiului 89/1”, putea măcar de la o margine de Chișinău să înceapă. 
      De ce s-a atins tocmai de al meu bloc. Damn! Stînd puțin afară, nedumeriți, uimiți, am văzut că ușa de la intrare e alta, cea care a fost cîndva, care de-abia, abia se închidea și deschidea. Am mai stat pe afară, urmarind cum Trump dă comada de a strica și garajurile ce se află în fața blocului. Nici măcar înăuntru nu ne permiteau să trecem. Whyyy?! Prietenul meu, dacă e tare bun la inimă, s-a oferit să întindă o mînă de ajutor celor ce lucrau pe afară. I-a întins o piatră unuia ce se afla pe o macara. Doar am făcut o mișcare la stînga și l-am pierdut din privire, i-a rămas doar scurta. A plecat. Eu normal, am început a plînge și cu toată frica am intrat în bloc. Voiam să văd, ce totuși a rămas din apartamentul în care locuiam. Însă nu am mai putut ajunge acolo, scările aveau o curbă periculoasă, ușile la toate apartamentele erau schimbate, iar ieșirea din toate camerele duceau în gol, adică riscai riscai să ajungi în Atarctida dacă deschideai ușa. Deși blocul e cu 5 etaje, scările nu duceau și spre al cincilea, erau puse gratii din lemn, iar sus se zărea ”politica”, era roșie. La ușa apartamentului meu nu am mai putut ajunge, era un gol între ușă și scări, nu am mai putut păși. Plîngeam și mai tare, nimeni nu mă lua în seamă, eram ca pe un șantier de lucru. Eram neputiincioasă, nu știam ce să fac și cum să procedez, deja mă gîndeam unde aș putea eu să dorm noaptea. Iarăși cu frică, coboram cu grijă pe scări. Voiam mai repede să ies din acea ”rîschitură”. Afară, l-am zărit pe prietenul meu, muncind, ajutînd oamenii comănduiți de Dodon și Trump. Văzîndu-mă, repejor a fugit spre mine să-mi arate ceva în telefon. Acolo era o fotografie cu starea apartamentului meu la moment. Era aproape totul în alb, mobila nu mai era, doar un singur dulap rămas, doar că toate cărțile și maculatura mea de la licență și master nu mai erau în el, cică Trump avea mare nevoie de ele, așa mi s-a zis. Iarăși am început a plînge și încercam să înțeleg de ce tocmai cu mine se întîmplă toate astea. Cu acele pachete pline ne-am continuat drumul spre centrul Chișinăului, poate acolo vom găsi liniște.
Gata visul!!!!
      M-am trezit plîngînd. La prima vedere, parcă nu pare a fi așa un mare coșmar, însă pentru mine, e unul din cele mai urîte coșamaruri pe care le-am avut vreodată. Mult timp după ce m-am trezit mi-am dat seama că e doar un vis, un vis care, cel mai probabil nu a durat mai mult de 7 secunde, atît cît ține cel mai mult un vis, dar parcă am visat o viață întreagă.
Da, totul ce e scris aici, a fost în visul meu. În realitatea visului meu.
După vis, m-am trezit, am stat puțin cu ochii deschiși, însă parcă visam mai departe aceleași orori. Am adormit, m-am trezit la ora 2 p.m, deschid Facebook-ul, iar tot wall-ul era plin cu ”Trump”, ”Trump președinte!, ”Numai să nu fie și Dodon un al doilea Trump! și iarăși Trump, Trump, Dodon, Trump, Dodon, Trump, Trump.
Nu destul că înainte de a pleca la serviciu, seara, l-am visat pe Trump, cum că a devenit președintele SUA (deși nu se știau încă rezulatele). Dar încă și după serviciu acesta nu m-a lăsat în pace, visîndu-l din nou, doar că de data aceasta și pe Dodon, care ”comandau” într-una.
Nu știu dacă are sau va avea ceva tangențe cu 13 noiembrie, însă sper să nu aibă, sau dacă da, atunci sper să fie contrariul.
Deja e culmea la ce duce toate cele citite zilnic pe facebook și în ziare. Mai ceva decît o nebunie. Poți să înnebunești de la toți politicienii. Iac-așa!
Mai repet - Coșmar!!!
PS. Un nou vis ce va fi scris în cartea mea de visuri))))