miercuri, 23 decembrie 2015

Despre cum o fetiță de 5-6 ani îți poate schimba starea de spirit în doar 4 minute


Cît de emoționant... ^_^
Astăzi am avut doar ghinion și nu doar, astăzi a fost o zi obositoare, un fel de ”o zi de primăvară hrănește un an întreg”, am zis că nici nu voi intra pe facebook, ci voi merge deodată la somn, totuși bine am făcut că am decis mai întîi să văd ce se petrece în lumea virtuală (deși sunt plictisită peste măsură de aceasta); prima ce am văzut a fost videoul acesta, care aș din prima jumătate de minut m-a impresionat fetița prin vocea ei îngerească, mi-a schimbat total starea de spirit, mi s-a trezit chiar și simțul patriotic. Deodată am fost puțin nedumerită- ”e imnul RM sau al României?!”, nu că n-aș ști imnul nostru, ci pentru că acesta este interpretat din tot sufletul și în subconștientul meu doream să fie al nostru, apoi am realizat că e doar imnul super-mega-frumos al României, pe care-l ascultam în fiecare dimineața pe vremea cînd încă priveam TVR1 și taaaare-mi mai plăcea, de fapt și acuma mai tare-mi place imnul României decît al RM (poate pentru că trebuia în fiecare an, din clasa 5-a pînă într-a 9-a să zic pe de rost imnul R. Moldova, fără a-l cînta, ci doar ca pe o simplă poezie?!, hmm, nu știu). Am privit și reprivit acest video nuștiu de cîte ori consecutiv și încă nu mă satur de ascultat ^_^
Ascultînd-o, mă gîndeam la toate (pseudo)starurile noastre, care, consider eu, nu sunt nici la degețelul cel mic de la piciorul stîng al acestei fetițe minunate. Asta e voce-voce, nu fonograma lor de 2,1 bani; ea le-ar ”astupa” chiar și pe toate vedetele care sunt încrise la Eurovision sau la orice alt concurs în care ale noastre ”își bag codița”. Dar în fine... îi urez doar cele bune acestei mici vedete în devenire și succes pe marile scene ale lumii, sper ca numele ei să fie reauzit peste ani...
Felicitări, copilă mică, cu vocea cît o țară!!

Sursa video-ului: https://www.facebook.com/219372154755572/videos/1199210166771761/?pnref=story

marți, 15 decembrie 2015

Singur

Singur.
Singur cînd te naști.
Singur cînd ți-e frig.
Singur cînd iubești.
Singur cînd ți-e dor.
Singur cînd singur ești
Singur cînd învingi.
Singur cînd fericit ești.
Singur cînd trist tu ești
Singur cînd mori.
Singur întreaga viață.
Singur cînd
la-al tău mormînt
-ți-aduc doar niște banale flori
stropite cu roua  de toamnă
numită singurătate.
Singur.

Trecutul din trecut

Privesc în al meu trecut
la oamenii care acolo au rămas
mă gîndesc pe cîți oare
i-am alungat chiar eu
pe cîți i-am chinuit
și cîți al meu suflet l-au rănit
cîte prăpăstii de cuvinte am lăsat
și prin cîte prăpăstii 
trecut-am eu
doar printr-un simplu salt.
Privesc în jur
în viitor
cu tristețe
dezamăgire 
și cu teamă
nu e niciun sens
să păstrez-n suflet
rupturile ireparabile
a unei vieți
deja schimbate
să uit totul aș vrea
nimic mai mult
s-o iau de la capăt
s-o iau de la-nceput
și...
să nu mai am nicio aducere aminte
ce ține doar de trecut.


luni, 14 decembrie 2015

Solitude


Să şezi visînd pe ţărm, pe lunci, pe stînci,
să mergi unde-i pădurea mai obscură,
în locuri unde tainele-s adînci
şi unde tu eşti cea dintîi făptură;
să vezi de sus ce alţii nu văzură,
s-ajungi pe culmi cu fiarele a sta,
s-admiri un pisc, un hău, o apă pură
nu-i a fi singur, ci a conversa
cu farmecul Naturii, cu măreţia sa.
Dar în mulţime, forfotă, foială,
s-auzi, să vezi, să simţi şi să posezi,
pierdut, pribeag, muncit de îndoială,
lipsit de ale dragostei dovezi,
neadecvat, scăzut, lovit de boală!
Să n-ai un prieten, un ortac, un frate,
să n-ai pe nime-n care să te-ncrezi,
cu milioane-n faţă şi în spate
e a fi singur, e singurătate!

Lord Byron
(1788-1824)
Singurătate (Solitude) din Hebrew Melodies (aprilie 1815)

marți, 8 decembrie 2015

A fost odată...!! 8 decembrie de cîndva...

Nu degeaba se spune că 8 decembrie este o zi însemnată, deoarece 8 decembrie a devenit ziua cînd lumea rockului a devenit altfel, o zi care va fi mereu în mintea și sufletul rockerilor de pretutindeni, și asta datorită lui John Lennon, Jim Morrison, Dimebag Darrell, Corey Taylor, dar și alții.

Ziua de 8 decembrie 1980 a fost una tristă pentru lumea muzicii și nu numai. Celebrul muzician englez John Lennon (n. 09.10.1940), fost membru al formației Beatles, dar și unul din cei mai valoroși și talentați muzicieni din toate timpurile, emblema muzicii rock, a fost împușcat chiar în fața locuinței sale din New York, de către un fan psihopat, să-i zic așa, pentru că unul echilibrat mintal nu ar fi făcut asta nici în ruptul capul, cu atît mai mult că mai devreme, tot în acea seară, Lennon îi oferise un autograf celuia care urma să-l împuște de 4 ori în spate, fără niciun motiv, în văzul soției sale Yoko Ono.
John Lennon va rămîne viu mereu în sufletele noastre datorită personalității sale, datorită fenomenului ”beatlemania”, declanșat de trupa sa, Beatles, dar și datorită genialei piese ”Imagine”, care, până în ziua de astăzi reprezintă un manifest al celor care cred într-o lume din care nedreptățile sociale, politice și religioase vor dispărea, fapt care i-a adus represaliile autorităților americane, John fiind la un pas de expulzare din SUA.


Tot la data de 8 decembrie, doar că în anul 2004, și la fel ucis de un debil (psihopat), ne părăsește Dimebag Darrell (n.20. 08. 1966), considerat unul din cei mai influenți chitariști ai anilor 90, fiind mereu în top. 
Deci, să nu uităm niciodată că Pantera înseamnă Dimebag Darrell, iar Dimebag Darrell înseamnă Pantera. Să nu uităm niciodată de această trupă de la începutul anilor '90 care a revigorat scena americană și care a pus bazele, alaturi de alte formații de atunci, muzicii ce a venit ulterior.





8 decembrie, 1943 s-a născut James Douglas ”Jim” Morrison (d.03.07. 1971), fost cîntăreț, compozitor și textier american, și nu în ultimul rînd, solistul vocal și liderul formației rock psihedelice The Doors. Solistul The Doors a influentat sute de artiști și continuă să facă acest lucru. Printre aceștia se numară Layne Staley de la Alice in Chains, Scott Weiland, James LaBrie de la Dream Theater sau Ville Valo de la H.I.M.



Corey Taylor (n. 8 decembrie1973Des Moines, IowaStatele Unite) este un cântăreț american de muzică rock și heavy metal, solistul trupei Slipknot și Stone Sour. (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Corey_Taylor)




La fel, pe data de 8 decembrie...

1942 - S-a născut Bobby Elliott, baterist britanic (The Hollies).

1957 - S-a nascut chitaristul trupei Def Leppard - Phil Collen.

1943 - S-a născut Lee Pickens, chitarist american (Bloodrock).

1946 - S-a născut Graham Knight, basist britanic (Marmalade)


1956 - S-a născut Warren Cuccurullo, chitarist, vocalist şi compozitor american (Frank Zappa, Missing Persons)


1963 - S-a nascut Marty Friedman chitarist care a cantat in trupele Cacophony si Megadeth.






marți, 1 decembrie 2015

”Comunicarea este simplă, instantă și eficientă” Stephen R. Covey

   

Familia este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă,  cu condiţia că în familie să existe respect, iubire și nu în ultimul rând comunicare, care ar fi chiar cea mai importantă.


Mulți se-ntreabă, dacă există "reţete" ale fericirii în familie și uite că da, există. Cea mai bună și eficientă rețetă a unei familii fericite este comunicarea, atît dintre soț și soție, părinți și copii, cît și dintre bunici și copii, dar și dintre frați, iar îngredientul esențial al acesteia fiind ascultarea adevărată. După cum spunea Covey,  ”comunicarea este simplă, instantă și eficientă” , ea poate face o familie mai sănătoasă și mai unită, de nedespărțit.
Comunicarea în familie este dorită şi invocată de majoritatea persoanelor. Dar cum se poate realiza comunicarea autentică?! A comunica înseamnă a pune în cuvinte aspecte care ţin nu doar de acţiuni, ci mai ales a vorbi despre trăiri, emoţii, aşteptări, dorinţe, nemulţumiri, dezamăgiri. Asta înseamnă că în familie trebuie de vorbit nu doar despre ce am mai făcut, ce fac copiii, ce mâncăm, ce mai cumpărăm, ci mai ales despre ce ne place sau nu ne place, ce ne supără...Tot a comunica în mod autentic înseamnă a asculta ce spune celălalt, a avea răbdare să îi dăm fiecăruia posibilitatea de a-şi exprima până la capăt opinia. În măsura în care aceste condiţii sunt îndeplinite, comunicarea în familie are şanse de reuşită. Asta înseamnă că membrii familiei vor şi pot să vorbească deschis despre ceea ce gândesc şi mai ales despre ceea ce simt. Astfel poți sta faţă în faţă cu emoţiile şi sentimentele fiecăruia, ceea ce conduce la formarea unor relaţii familiale bazate pe încredere, iubire şi respect. 
Comunicarea nu înseamnă doar cuvinte, însă de cele mai multe ori, puterea lor este extrem de mare. Când ne întâlnim cu o situație problematică spunem de cele mai multe ori: Comnicarea este soluția! Și-ntradevăr, când vine vorba despre problemele noastre inter-personale, comunicarea pare a fi soluția în majoritatea cazurilor. Comunicarea eficientă ne permite să îi înțelegem mai bine pe ceilalți, să ne facem noi înșine înțeleși, să găsim metode și căi de rezolvarea a confilctelor, fie în societate, fie în familie.
Pare simplu la prima vedere....Știm să vorbim de când suntem mici! Am exersat arta ascultării, deci avem toate intrumentele necesare comunicării. Și totuși, de câte ori auzim expresii de genu: Nu m-ai înțeles!; Nu mă-nțelegi!; Tu auzi ce-am spus?
Oare unde se greșește?Oare ce ne lipsește? Ce comunicăm cu mai multă ușurință, ideile sau emoțiile? Dacă la școală ne-a-nvățat să comunicăm idei, cine ne învață să comunicăm emoții și sentimente? Deși intențiile părinților sunt bune, prin mesajele lor ce țin de critică, amenințări, ei pot determina efectele contrării. Câteva exemple ar fi: Ce leneș ești!Ești ca unchiul Ion (care este la închisoare ca de exemplu)! Azi nu-ți dau voie să ieși la joacă! Ești un egosit! Nu ții cont de nimic! Întârzii întotdeauna! Într-adevăr, copiii au nevoie de ccomunicare în familie, dar nu în asemenea hal. Să ne imaginăm de data asta aceiași părinți, dar care cântăresc mai întâi greutatea cuvintelor înainte de a le rosti: Știu că vei face față! O să te ajut! Ai răbdare și te vei vindeca! Și ce dacă ai greșit, data viitoare nu vei mai repeta greșeala!
De cele mai multe ori nu se conștientizează că un copil are nevoie de un prieten şi dacă nu îl va găsi în familie, este foarte probabil să îl caute în altă parte, fie se va lega cu cine nu trebuie, compania fiind una răufăcătoare pentru sine, ceea ce-l poate duce spre distrugere.Așadar, fiecare dintre părinţi ar trebui să se gândească cum să petreacă mai mult timp alături de copilul său. Să ajungă să îi fie prieten, să comunice, să afle şi să descopere împreună ceea ce îl face pe copil fericit.
Camil Peterescu spunea: Cuvântul este un mijloc perfect de comunicare, iar într-un final ajungem cu toții la aceeași concluzie:

Trăim într-o societate în care mediul conversațional este tot mai sărac, cu toate că auzim cuvântul "comunicare" la fiecare colț de stradă. Îl auzim în familie în replici de genul: "se întampla așa, pentru că nu exista comunicare", "mama și tata numai comunică", ”mama nu vrea să vorbească cu mine”, ”am încercat să comunic cu tata, dar nu m-a ascultat”
De ce se ajunge la situațiile de acest gen? Din cauza că ne urmărim propriile idei, din cauza calculatorului, telefonului, din cauza televizorului, a radioului, prin care descoperim că mult prea mulți oameni își petrec enorm de mult timp captând mesaje mecanice și, care nu-și găsesc timp să facă schimb de mesaje ca niște ființe vii, iubitoare și afectuoase cu membrii familiei. Acest lucru devine dureros pentru mulți dintre noi, așa cum ne place să ascultăm, așa ne place și să fim ascultați, așa cum ne place să transmite emoții, așa ne place și să primim emoții prin cuvinte.
(Și, pentru a reda cele spuse puțin mai sus, vă invit să vizionați un mic filmuleț, ce redă foarte bine toate aceste idei)


În final, aș dori să spun: Comunicarea este simplă, instantă și eficientă, anume comunicarea este cheia către o relație armonioasă într-o familie și societate, ea este calea către fericire, către tot ce-ți dorești.