"Scrie corect sau mori"

E greu de crezut că un om poate fi ucis pentru simple greşeli gramaticale. 
"Scrie corect sau mori" -lozinca naziştilor gramaticali.Ar trebui de trimis acest "virus" tuturor agramaţilor de pe site-urile de socializare(şi nu doar).Poate abia astfel nu vom mai avea de-aface cu toţi "cărturarii" de pe internet!

Pentru că...e mama ...

Pentru că e unica...

Pentru că e scumpă...

Pentru că e draga mea...

Pentru că e cea care veșnic îmi alină durerea cu vorbele ei dulci...

Pentru că e ființa care veșnic mă încurajează...

Pentru că e cea care veșnic îmi spune ”Azi plîngi dintr-un motiv stupid.Mîine vei rîde că ieri ai plîns”...

Pentru că e cea mai frumoasă pentru mine....

Pentru că e cea  care mi-a dat viață...

Pentru că e cea care mă iubește cu adevărat..

Pentru că e cea care mereu mă va înțelege...

Pentru că e cea care mereu îmi va da un sfat util...

Pentru că e cea care niciodată nu mă va trăda...

Pentru că e cea care îmi vrea doar binele..

Pentru că e cea mai frumoasă ființă de pe pămînt pentru mine...

Pentru că azi  a împlinit frumoasa vîrstă de 38 de ani...

Pentru că....în pofida oricărui fapt, ea pentru mine va rămîne veșnic tînără și frumoasă...

Pentru că e Ea...

Pentru că e mama mea...

....iubita mea...

....scumpa mea...

...adorata mea...

....sensul vieții mele...

Pentru că o iubesc enorm...

La mulți ani fericiți,mami !! 

  Îți doresc tot binele din lume,sănătate și multă putere de caracter.Te mai rog să mă ierți pentru toate neplăcerile care ți le-am provocat....

*Nu că nu m-aș pricepe la spuse frumoase, dar cele mai frumoase cuvinte sunt cele spuse în față,privind-o în ochi!!Am preferat astfel să procedez..să o privesc în ochi și să-i mulțumesc pentru absolut tot.

Te cuprind strîns,strîns(atît virtual cît și real)

Te iubesc!!

Nostalgie

    Nostalgie. Acum 1 an am avut ultimul "ultim' sunet"! Minunată zi, au fost atât lacrimi de fericire, cât şi de tristeţe. Cît timp eram la liceu, îmi doream mai repede să plec, să încep o viaţă nouă, poate şi mai bună, neştiind că greutăţile abia încep. Tocmai la ultimul sunet 2013, am dedus faptul că realitatea e cu totul alta. Cu 1 an în urmă am avut ocazia să mai fim cu toţii o familie, unde profesorii erau părinţii, noi, adică absolvenţii-copiii cei mai mari, iar restul-fraţii noştri mai mici. Sincer, aş vrea să mai trăiesc încă odată acele clipe...
     Ultimul sunet era una din cele mai importante sărbători pentru un elev, motiv de bucurie că într-un sfîrşit s-a mai finalizat un an de liceu, că în sfîrşit am primit mult-aşteptata diplomă de eminenţă (probabil asta era cea mai mare fericire). Dar astăzi, offf da, astăzi...am avut examen, deci nici-un motiv de "sărit în sus", dar de dimineaţa văzînd copilaşii ăştia mici cu buchete de flori mai mare decât ei, mi-a apărut dorul în suflet, mi-am dorit să mă întorc în trecut, m-am revăzut pe mine la ultimul sunet. 
      Astăzi, scriind examenul la psihologie,la un moment dat a început a ploua şi..lăsînd pentru cîteva secunde la o parte examenul, mă gîndeam în sinea mea "uite, plouă a noroc pentru absolvenţii acestui an". Dar ce sa mai spun de noi, cei din an!! Sigur că vremea a ţinut cu noi, avînd parte de o zi cu soare destul de frumoasă..hmm, dar totuşi apare o întrebare retorică "De ce a plouat ca și cu găleată după eveniment, exact atunci când am plecat "mai departe de ochii lumii" pentru a sărbatori "simbolic" despărţirea?!" ..hh. .oare o fi fost tot ploaia a noroc?!  
     Şi da, sunt sigură că nimeni din foştii colegi nu vor uita acea zi in care a plouat cu laude şi succese , dar şi a doua parte a zilei, in care a plouat la propriu, bucurîndu-ne cu toţii de glodul ce-l tîrîiam din urma noastră prin iarba plină de "lacrimi ale absolvenţiilor". Nimeni din colegi nu cred că vor fi în stare să uite cum alergam ca niște copii pe șesul plin de apă, acoperindu-ne cu pătura ca să nu ne ude ploaia, n-o să uite acea frică de tunete și fulgere din acea zi. Aşa ceva nu se uită niciodată...şi în genere, anii de liceu nu se uită niciodată!!!