Prietenii, de fapt, nu-ți sunt prieteni!

Vreau să cred că toate felicitările și urările de bine au fost din suflet. Știu, mulți sunt din cei care și-ai întors așa-zisa datorie (dacă i-am felicitat eu, mă felicită și ei pe mine). Mi-am dat seama că ”mai prieteni” sunt cei cu care niciodată n-am vorbit, care nu așteaptă nimic în schimb.. pe cînd așa-zișii prieteni (sau cel puțin așa-i consideram eu) nici măcar nu și-au amintit de exstența mea. A, nu..sorry.. ei de fapt își aduc aminte de existența mea doar atunci cînd au nevoie de ceva. Trist, dar totuși nu mă supăr, ci din contra, chiar le ”mulțumesc”. Nu e vorba că tare m-ar fi deranjat chestia asta, pentru că nu prea îs adeptă eu a ritualului acesta ”la mulți ani”, considerînd uneori că e vorba doar de fățărnicie(probabil); dar totuși.... Și da, le mulțumesc din suflet celor care niciodată n-au uitat de mine, cu atît mai mult n-au uitat de mine ieri. Le mulțumesc celora care niciodată nu m-aș fi așteptat că mă vor felicita(cei mai mulți au fost din categoria asta). 
P.S. concluzia de ieri: Prietenii, de fapt, nu-ți sunt prieteni!! (și aici mă refer doar la unii din ei)