Plimbare in ultima noapte de vara.

Ora 1. Sunt acasă. Aşa după cum am promis, venit-am eu pe jos din centru pînă acasă. Singură, cu căştile-n urechi, calmă, cu sute/mii de "taracani" de toate culorile în mintea mea, am mers pînă pe la Circ.Aici mă întîlnesc cu o doamnă în vîrstă, văd că ceva vrea să-mi spună, deci pun pauză la paşi, dar si la muzică..mă întreabă ea "eu merg cu Iisus şi mă duc la el acum, dar tu cu cine mergi?". Mă uit prin părţi, nu e nimeni. Ea din nou: "Nu privi în jur, tu tot cu Iisus mergi". Las'că-s nebună eu, dar chiar nu vedeam nici-un Iisus in preajmă. Eu mergeam în drumul mea, iar ea, Eudochia, aşa a spus că se numeşte, mergea în rînd cu mine. Da, ea tot spre Poşta Veche mergea. Eu mai mult tăceam, iar ea timp de vreo 30 minute mi-a povestit aproape toată viaţa ei. Cică cândva a fost actriţă de cinema, am crezut-o din simplu motiv că mi-a povestit întreg romanul "Ion" şi "Chiriţa in provincie", plus la toate se vedea că e o doamnă "cu carte". Se plîngea ea că aproape nimeni n-a fost la filmul unui regizor român de azi, de la Odeon, pe când pe vremea ei, sala era plină. Imi mai spunea ea că într-o seară s-a întîlnit cu un tînăr, iar acela i-a propus să o conducă pîn' acasă, ea acceptase. Cică lui îi era "scuch'no". Povestea ea aşa mîndră despre dînsu. Ajunşi la scară tînărul i-a spus că vrea să bea, ea refuzînd să-i dea de băut. După asta, se gîndea ea că poate totuşi acum ar fi avut iubit, pentru că toate prietenele ei au iubiţi  wtf? la 70 de ani iubit?! tînăr?!  offf, am rabdat-o pînă acasă, dar numai cîte nu mi-a spus ea..şi despre flori, motani, greieri,şi despre fşior'so, nepoată şi despre toţi cei 3 bărbaţi din viaţa ei. Ooofff, eu tăceam. Într-un final, am ajuns acasă. Am reuşit totul după plan, ba chiar şi la show-ul cela cu focuri am asistat, deşi nu era inclus in lista de planuri.  Unica ce pot spune..oraşul e foarte frumos noaptea fără de oameni (erau,dar puţini). Minunat e să te plimbi singură noaptea. Timp în care te gîndeşti la "de ce oare atunci când zâmbesc unui necunoscut, el se uită straniu la mine, considerîndu-mă o nebună?!". Mergînd mai mult pe jos, afli în ce ţară de cct trăieşti.Timp de cîteva ore, cît a durat mica mea excursie, am dat de oameni care şi mai de care. Astfel am ajuns la o concluzie: Nobody cares about you! Punct. Sunt acasă. Continui să respir aerul ultimei nopţi ale acestei veri.

Azi.

Azi simt nevoia să fiu singură.Azi nu scriu/nu răspund nimănui.Azi simt nevoia să merg singură pe drum, ascultînd muzică.Azi vreau să văd cum apune soarele(răsăritul mereu îl văd).Azi am decis să merg pe jos de la Valea Morilor pînă la Poşta Veche. Voi reuşi, că doar Nu e prima oară. Azi nu vreau să ascult şi să văd pe nimeni.Şi nu, nu e depresie, da din contra, sunt fericită, azi am primit cele mai bune noutăţi din ultimile săptămâni.Probabil saptamina viitoare voi fi si mai fericita. 

E doar o stare. Azi vreau să fiu singură!

Noua generatie...

Atît de plictiseală, cît și de oboseală am decis eu să ies pînă afară. Copilașii ăștia micuți din mahala m-au strigat să le dau niște mere, erau 5, le-am dat la toți cîte 2 mere. Fericiți și cu mere în mînă  pleacă din ograda mea, dar totodată ies și eu împreună cu ei. Stau eu așa mai într-o parte, că dă mă rog, nu am vrut să le încurc, pur și simplu îi priveam. La un moment dat, o fetiță de vreo 5 ani zice ”Hai să ne jucăm de-a data chiloții-n jos”. (avem să mă înnec cu măr). Alt băiețel de vreo 10 ani: ”F**** ,fa, la malîie a tăi, nu vezi că noi aici ne jucăm de-a ridicata banana-n sus?!” (m-am înnecat cu măr).Am încercat să-i educ puțin, dar cred că tot fără folos. I-am lăsat în drum jucîndu-se ”de-a data chiloții în jos”. Acum mă întreb, unde vor ajunge generația asta din anii 2000 încoa' ?! Mă țin minte pe mine, pe noi,de mici am început a ne juca în glod, nisip, știam că frunzele de nuci erau lei, cele de salcîm erau bănunți, care stringea mai multe frunze acela era cel mai bogat, dar acuma care are lcalculator acasă se consideră rege. Noi ne jucam de-a prinsa fetele și băieții, nu știu, probabil era o joacă născocită de noi la grădiniță, că tare eram fericită dacă mă prindea un băiat de care-mi plăcea, dar acuma o fată de 6 ani e fericită cînd îi dă ”like” la poză un băiat din grupă de la grădiniță. Noi știam de ”gîște, gîște, ga-ga-ga..; de împărat-împărat; știam că din cuctă puteam face fluiere;știam de cartofa fierbine, știam de joaca cu mingea ”de-a împușcata rațele”; știam de telefonul stricat; baba oarba și încă cîte și mai cîte..Atunci cînd erau zile așa mai speciale, gen duminica sau chiar sărbătoare, organizam un show de excepție ”De la 5 la 10”, desigur aveam și premii :D. Măăăăiiii, dar mă uit la copii ăștia de acum, le spui de ”maslari” (cine știe cunoaște), și ei zîmbesc așa șiret spunînd ”eiiii, să-mi bag eu mîinele în glod”. Multe aș mai avea de spus (voi continua), dar am alte treburi mai importante acum.
O generație pierdută de copii..
...Virgulă....

Băieții ăștia știu ce-i aia educație