Prietenii, de fapt, nu-ți sunt prieteni!

Vreau să cred că toate felicitările și urările de bine au fost din suflet. Știu, mulți sunt din cei care și-ai întors așa-zisa datorie (dacă i-am felicitat eu, mă felicită și ei pe mine). Mi-am dat seama că ”mai prieteni” sunt cei cu care niciodată n-am vorbit, care nu așteaptă nimic în schimb.. pe cînd așa-zișii prieteni (sau cel puțin așa-i consideram eu) nici măcar nu și-au amintit de exstența mea. A, nu..sorry.. ei de fapt își aduc aminte de existența mea doar atunci cînd au nevoie de ceva. Trist, dar totuși nu mă supăr, ci din contra, chiar le ”mulțumesc”. Nu e vorba că tare m-ar fi deranjat chestia asta, pentru că nu prea îs adeptă eu a ritualului acesta ”la mulți ani”, considerînd uneori că e vorba doar de fățărnicie(probabil); dar totuși.... Și da, le mulțumesc din suflet celor care niciodată n-au uitat de mine, cu atît mai mult n-au uitat de mine ieri. Le mulțumesc celora care niciodată nu m-aș fi așteptat că mă vor felicita(cei mai mulți au fost din categoria asta). 
P.S. concluzia de ieri: Prietenii, de fapt, nu-ți sunt prieteni!! (și aici mă refer doar la unii din ei)

Încep a urî cifrele 2 și 1 (21)

Da. Cred că încep a urî data de 5 noiembrie.
Dacă pînă anul trecut ziua mea de naștere era sărbătoarea mea preferată, acum o o urăsc așa cum urăsc și lumea asta plină de Simulium columbaczensis. 
Pînă a împlini 20 de ani, data de 5 noiembrie a fost întotdeauna una din zilele cele mai frumoase și cele mai fericite din viața mea. Nu a fost un an în care să mă simt ”a nimănui”, mereu s-au găsit persoane care să-mi aducă zîmbetul pe față în această zi minunată; am prieteni, familie, care niciodată nu uitau( nu uită) că aceasta e una din zile în care pot să-mi spună cele mai dulci cuvinte. Deși știu, de obicei, procentajul fățărnicei crește brusc în această zi, știu că mulți spun cele mai plăcute cuvine, însă nu din suflet, ci din obligație cel mai probabil (eii, dă mă rog, ea m-a felicitat de ziua mea, deci tre s-o felicit și eu)....da, asta eu numesc ”fățărnicie”. Totuși, mereu am fost încîntată să primesc felicitări din partea celor dragi sufletului, însă și mai plăcut a fost să primesc cuvinte de dulce din partea celor care niciodată poate nu m-aș fi așteptat să primesc vreo felicitare.
Dar să revin....din maaaare nefericire, mai sunt doar 5 zile pînă la ziua cea mai oribilă- my birthday- ahaa, pe dracu  De 2 luni mă gîndesc la ziua asta, uneori încep a plînge când mă gîndesc că ajung la 21 de ani, dar încă n-am reușit să fac atîîîîtea lucruri care ar fi fost de dorit să le fac pînă acum. Regret că mi-am pierdut timpul pe lucruri mărunte,că nu am oferit mare importanță lucrurilor cu adevărat utile din viața mea.
Nu știu care virstă e cu adevărat frumoasă, însă sunt sigură că 21 de ani e vîrsta tuturor neplăcerilor.Așa și 22..23...24...25..ș.a.m.d.
(Probabil) viața e frumoasă doar pînă la 20 de ani. La 21, însă, începe viața de-a sfecla. Problemele și nervii ocupă locul de frunte în această perioadă...I-aș băga o furculiță-n ochi celui care a zis că tot binele abia începe.... (daa,nu zic, a început, doar că nu din latura care aș mai fi vrut eu).
Niciodată nu am crezut că voi ajunge în momentul cînd voi spune ”nu, nu aștept această ”mare” zi..vreau să mă culc marți (4 noiembrie) și să mă trezesc joi (6 noiembrie)”.
Încă nu realizez că ia sfîrșit o etapă a vieții, începînd una nouă, cea a marilor disperări și probleme, o etapă în care am de mă gîndit mult mai serios și profund la viitor.