Suferința!!!

Suferinta ucide sufletul.Suferinta pricinuita de cel pe care il iubesti nimiceste tot.Este ca seceta aceea care arde totul in cale,este focul acela viu care arde roadele frumoase ale sufletului.Incepe incet,adesea insesizabil...apoi se dezlantuie cu o forta nevazuta mistuind tot.Iti alearga prin vene si iti transforma fiecare plan,asteptare,dorinta, in smoala incinsa...si simti cum smoala aceasta se prelinge incet topind fiecare centimetru de piele, lasand in urma rani care iti picura sange in suflet.Si suferi.Suferi atat de mult incat nu mai stii daca suferinta iti e durere sau placere.Pana la urma s-ar putea sa o iubesti...provine ,doar ,de la omul acela caruia i-ai inchinat o buna bucata din tine.Te lupti cu ea intr-o realitate mocirloasa pe care nu mai stii daca s-o alungi sau s-o doresti.O alungi dimineata in timp ce zorii mincinosi iti promit o urma de vindecare,insa, la caderea noptii o implori sa se intoarca caci ti-e tovarasa fidela la hotarele singuratatii.Noaptea o chemi,o strigi, o implori sa apara caci doar in durerile acelea crunte iti confirmi ca inca esti vie, ca el a existat.De dragul lui, de dorul lui suporti cu stoicism toate capriciile ei caci doar asa il ai aproape...doar asa il simti macar putin langa tine.Cand dorul ti-e chin platesti bucuroasa pretul catorva lacrimi chiar si numai pentru a-i imbratisa o clipa amintirea.
Curios este ca durerea cea mai mare nu o simti atunci cand suferinta iti macina sufletul ci imediat ce simti ca aceasta te-a parasit.Caci vezi tu,pana si aceasta te paraseste.Te intovaraseste o perioada, te chinuie, te mangaie dar apoi dispare in fata uitarii.
Atunci doare cel mai rau,cand realizezi ca suferinta a trecut si privind in urma ei vezii ca nu a mai ramas nimic...nici el,nici iubirea,nici suferinta,nici lacrimile...si nici macar tu.
Frica,dor,lacrimi,suferinta?Le accepti bucuroasa pe toate caci,pana la urma, iti sunt mai folositoare decat...nimic... (