În continuă disperare
caut oglinda
să-mi privesc sufletul gol ,
dar plin
plin de iluzii,
iluzii în van.
Dacă ieri am putut atinge lacuna sufletului,
nu-mi rămîne decît să respir...
măcar,
întrucît mîine e o nouă zi
la fel ca azi
și mai violetă ca ieri
Sufletul meu rămînînd
aidoma universului fără de oameni.
aidoma universului fără de oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu